Recomandați și câștigați
Programul Recomandați și câștigați le oferă atât clienților noi, cât și celor existenți acces la beneficii în cazul achiziționării unui produs Tesla eligibil.
Dacă aveți credite rămase de la o versiune anterioară a programului Recomandați și câștigați, și dacă aveți în prezent un produs Tesla eligibil, puteți valorifica respectivele credite în aplicația Tesla, până la data expirării acestora.
Notă: pentru a accesa această funcție, trebuie să aveți aplicația Tesla versiunea 4.37.5 sau una ulterioară. Asigurați-vă că aveți instalată cea mai recentă versiune a aplicației actualizând aplicația Tesla pe dispozitivul mobil.
Obțineți beneficii pentru cumpărător
Pentru a obține beneficii pentru cumpărător, trebuie să achiziționați un produs Tesla eligibil folosind linkul de recomandare al unui prieten și trebuie să nu mai fi deținut niciodată un produs Tesla eligibil.
Ca să obțineți beneficii pentru cumpărător, urmați acești pași:
- Accesați linkul de recomandare al prietenului dvs.
- Achiziționați produsul Tesla eligibil dorit accesând linkul de recomandare.
Beneficiile pentru cumpărător sunt disponibile numai la achiziționarea primului produs Tesla eligibil. După efectuarea primei achiziții, nu vă veți mai califica pentru beneficiile pentru cumpărător, dar s-ar putea să obțineți beneficii pentru persoana care recomandă și beneficii de fidelizare.
Notă: linkurile de recomandare nu pot fi aplicate după plasarea comenzii.
Obțineți beneficii pentru persoana care recomandă
Distribuiți linkul de recomandare prietenilor dvs. și veți obține beneficii pentru persoana care recomandă atunci când aceștia achiziționează un produs Tesla eligibil prin intermediul linkului dvs. de recomandare.
Ca să obțineți beneficii pentru persoana care recomandă, urmați acești pași:
- Deschideți aplicația Tesla.
- Atingeți meniul din colțul din dreapta sus.
- Selectați „Recomandați și câștigați”.
- Atingeți „Recomandați acum”.
- Din lista dvs. de contacte, selectați prietenul pe care doriți să îl recomandați și trimiteți mesajul de recomandare.
După ce prietenul dvs. plasează o comandă, beneficiul dvs. va apărea cu mențiunea „în așteptare” în aplicația Tesla, până la data acordării. Beneficiile pentru persoana care recomandă expiră la 12 luni de la data acordării.
Notă: linkurile de recomandare nu pot fi aplicate după plasarea comenzii.
Câștigați beneficii de fidelizare
Beneficiile de fidelizare sunt disponibile dacă aveți în prezent un produs Tesla eligibil care utilizează același cont Tesla și dacă achiziționați alt produs Tesla eligibil. De asemenea, beneficiile de fidelizare sunt disponibile și dacă ați avut anterior un produs Tesla eligibil în contul dvs. Tesla și dacă utilizați același cont pentru a achiziționa alt produs Tesla eligibil.
Pentru a obține beneficii de fidelizare, urmați acești pași:
- Deschideți aplicația Tesla.
- Atingeți meniul din colțul din dreapta sus.
- Selectați „Recomandați și câștigați”.
- Atingeți „Fidelizare” pe fila Câștigați, pentru a vedea produsele eligibile.
- Achiziționați produsul Tesla dorit folosind adresa de e-mail asociată cu produsele dvs. Tesla existente.
După ce plasați comanda, beneficiul dvs. va apărea automat cu mențiunea „în așteptare” în aplicația Tesla, până la data acordării.
Pentru a putea primi beneficii obținute prin programul Recomandați și câștigați, trebuie să aveți un produs Tesla eligibil în contul dvs. Tesla sau să achiziționați primul produs Tesla eligibil printr-un link de recomandare valid. După ce transferați sau eliminați toate produsele eligibile din contul dvs., linkul de recomandare nu va mai fi valabil și nu veți primi beneficii pentru persoana care recomandă atunci când prietenul dvs. comandă și preia primul său vehicul Tesla: trebuie mai întâi să preluați alt vehicul Tesla eligibil, în intervalul de valabilitate a programului.
În vigoare începând cu 30 octombrie 2024
Participând la programul Tesla Recomandați și câștigați, sunteți de acord cu Termenii și condițiile de față și înțelegeți că se pot modifica. Clienții Tesla trebuie să aibă cel puțin 18 ani pentru a fi eligibili să obțină beneficii, iar acestea nu pot fi nici transferate, nici valorificate în numerar. Clienții Tesla pot primi beneficii de fidelizare de până la 10 ori în perioada în care fiecare cont Tesla este activ. De asemenea, clienții Tesla pot trimite până la 10 recomandări pentru comenzi pe an calendaristic, iar comanda trebuie plasată folosind linkul de recomandare al clientului. Linkurile de recomandare nu pot fi creditate după plasarea comenzii și nu pot fi utilizate prin intermediul aceluiași cont Tesla de mai multe ori.
Toate valorificările de beneficii sunt finale – nu se acceptă retururi sau schimburi, cu excepția cazului în care compania Tesla are obligația legală de a accepta returnarea articolului relevant. Clientul este responsabil pentru toate taxele, cerințele și impozitele locale. Beneficiile sub formă de produse și accesorii sunt disponibile numai în regiunile în care a fost lansat Tesla Shop, deoarece acestea trebuie comandate prin intermediul Tesla Shop. Doar titularii conturilor pot să valorifice beneficiile. Nicio caracteristică a programului Recomandați și câștigați nu va fi folosită în scopul creării unei relații între persoana care face recomandarea și Tesla sau oricare dintre afiliații Tesla. Persoana care face recomandarea nu are autoritatea de a reprezenta compania Tesla sau de a crea obligații legale acesteia. Acest program și beneficiile sale sunt condiționate și supuse legilor și reglementărilor locale valabile pentru adresa înregistrată de cumpărător și de persoana care face recomandarea.
Beneficiile pot fi valorificate în cazul următoarelor produse Tesla:
- Încarcarea cu Supercharger
- Upgrade-uri
- Programări service
- Achiziții din Tesla Shop
Dacă un client dorește să valorifice creditele de recomandare ca să achite un sold restant pentru încărcarea cu Supercharger, o programare service în aplicația Tesla, un upgrade sau un produs din Tesla Shop, acesta trebuie să achite întregul cost al achiziției cu credite Tesla.
Clienții nu pot utiliza creditele Tesla pentru a achiziționa abonamente precum Conectivitate premium. Creditele Tesla nu pot fi emise din nou, transferate sau valorificate în numerar și nu sunt valabile pentru achiziționarea de carduri cadou Tesla sau de alcool.
Lansăm astfel de programe cu bună credință și ne așteptăm să fim tratați cu aceeași bună credință. Intenția acestui program este de a recompensa clienții fideli Tesla pentru că au împărtășit prietenilor și familiei pasiunea pentru produsele Tesla. Pentru a lămuri acest aspect, publicitatea cu plată, vânzarea sau plata ori oferirea de inițiative pentru utilizarea linkurilor de recomandare nu sunt opțiuni adecvate și nu vom onora linkurile de recomandare asociate cu un comportament care încalcă Termenii și condițiile de față. Clienții care au încălcat orice politică Tesla sunt descalificați din acest program. Programul Tesla Recomandați și câștigați nu va rămâne valabil pe o durată nedeterminată. Dacă beneficiile nu sunt utilizate pe parcursul programului, ne rezervăm dreptul de a le anula odată cu încheierea programului. Nu putem acoperi toate scenariile dezonorante și nici nu vom încerca, dar promitem să fim corecți și rezonabili. Dacă nu sunteți de acord cu noi, va fi responsabilitatea dvs. să ne demonstrați că nu ați încălcat nicio politică Tesla sau Termenii și condițiile de față.